Fierul de călcat a fost pentru mult timp alegerea de facto a
celor care își doresc haine perfect netede. Însă cele mai noi tehnologii au
adus la apariția unui derivat mai performant și, mai nou, mult mai accesibil.
Stația de călcat este o soluție ce poate părea complicată la prima vedere, însă aceasta este ideală dacă te confrunți cu următoarele situații:
Hainele din dulap sunt un munte din ce în ce mai mare
Datorită rezervorului mai mare pentru apă, o stație de
călcat permite călcarea unui număr mult mai mare de haine într-o singură
utilizare, fără a fi nevoie de reumplerea recipientului. Dacă ești genul de
persoană care preferă să calce mai multe haine deodată, alocând o zi pentru
această operațiune, stația de călcat este soluția ideală.
Simți că poți lucra mai eficient
Calci mai mult și mai repede. Timpul acordat fiecărei cămăși
sau perechi de pantaloni de călcat este redus. Datorită puterii mai mari a aburului, nu trebuie să insiști de mai multe ori pe fiecare bucată de țesătură
pentru a o călca perfect, întrucât o stație de călcat își face treaba mai bine
și mai rapid.
Ai nevoie de o manevrare mai ușoară
Poate că nu te așteptai, dat fiind că volumul total și
greutatea totală a unei stații de călcat sunt sensibil mai mari decât ale unui
fier de călcat. Cu toate astea, dacă luăm în considerare faptul că atunci când
calci ții în mână efectiv doar fierul de călcat al stației, acesta este mai
ușor decât un fier de călcat clasic. Motivul? Detașând fierul de stația decalcat de andocare, acesta nu mai are atașată și greutatea rezervorului de apă,
precum fierul de călcat clasic. Practic e o comparație între două fiare de
călcat dintre care doar unul are atașat în timpul călcării și rezervorul plin
cu apă.
Multe umerașe = multe oportunități de a călca pe verticală
Datorită jetului mult mai puternic de aburi, comparativ cu
un fier de călcat clasic, stația de călcat îți permite să calci hainele direct
pe umeraș. Un lucru pe care îl vei aprecia mai ales când vine vorba de sacouri,
de exemplu, pentru că acestea sunt greu de manevrat pe masa de călcat.
Ai uitat fierul de călcat pe haine
Poți „uita” fierul de călcat al unei stații de călcat așezat
pe țesătură, fără riscul ca aceasta să se ardă, grație faptului că-și reglează
temperatura în funcție de material. Totodată, dat fiind că utilizează cantități
mult mai mari de abur, stațiile de călcat nu au nevoie să încingă talpa la
temperaturi atât de mari precum fiarele de călcat clasice.